De câţiva ani a început o adevărată goană pentru conectarea creierului la computer. Universitatea din Ohio a prezentat acum doi ani un implant care poate ajuta persoanele paralizate să se mişte din nou. Anul acesta, Elon Musk a promis prima interfaţă creier-computer, dar ne-a prezentat un porc.
Acum, compania Synchron propune o metodă alternativă faţă de introducerea de electrozi direct în creier. Metoda lor implică aplicarea unor stenturi cu senzori pe vasele de sânge care duc la creier. Şi au sărit la jugulară, la propriu. Pentru doi pacienţi, stenturile au fost introduse prin jugulară până la un vas de sânge apropiat de zona cortexului. După câteva săptămâni, pacienţii puteau mişca cursorul pe ecranul unui computer şi puteau da click cu gândul.
„Putem trimite semnalul către un dispozitiv electronic, ca mouse-ul unui computer, sau orice tip de braţ robotic şi, în cele din urmă, să-l aplicăm unui exo-schelet. Ideea noastră a fost să evităm operaţiile pe creier deschis, folosind vasele de sânge ca să ajungem în zonele creierului care răspund de mişcare”, spune Dr. Thomas Oxley, neurolog.
Poate te întrebi de ce toată lumea vrea să ne culpeze la computer. O explicaţie ar fi înţelegerea modului de funcţionare al creierului.
„Nu putem înţelege un sistem până nu-l vom construi, să-l putem manipula prin intermediul unui computer şi să-i înţelegem toate părţile componente”, explică David Eagleman, neurolog, Universitatea Stanford, potrivit Mediafax.
„Cartografierea întregului creier uman ar necesita o flotă de microscoape electronice şi decenii ca să avem o imagine. Evident, tehnologia va trebui să se schimbe, poate nu radical, dar măcar ca ordin de mărime”, spune şi Kenneth Hayworth, preşedintele Societăţii pentru Conservarea Creierului .
Poate că unii cercetători vor vrea să descopere tinereţe veşnică, dar sunt aplicaţii mult mai necesare, precum combaterea bolilor psihice, tratarea tumorilor, a paraliziei, epilepsiei sau a dependenţelor.